Dans cu o carte - "La răscruce de vânturi" de Emily Brontë

Versiunile originale ale melodiilor:

My Immortal - Evanescence

Nothing else matters - Metallica

Câteva citate:

Lockwood:

"Într-un colţ al poliţei pe care îmi aşezasem lumânarea, se afla un vraf de cărţi mucegăite, iar poliţa toată era acoperită cu inscripţii zgâriate în vopseaua ei. De fapt, nu era decât un singur nume scris cu diferite litere, mari şi mici: "Catherine Earnshaw”, ici şi colo "Catherine Heathcliff”, si apoi iarăşi "Catherine Linton”. Cuprins de toropeală, îmi rezemai capul de fereastră, silabisind mereu Catherine Earnshaw... Heathcliff... Linton... , până când pleoapele mi se închiseră (...)"

Catherine Earshaw-Linton:

"Voiam numai să-ţi spun că cerul nu mi s-a părut un sălaş potrivit pentru mine şi mi se rupea inima de plâns. Doream să mă întorc din nou în pământ, iar îngerii s-au mâniat pe mine şi m-au azvârlit în mijlocul bălăriilor din vârful lui Wuthering Heights, unde m- am trezit plângând înhohote de fericire. Acest vis poate explica taina mea. Îmi place tot atât de puţin să mă mărit cu Edgar Linton, cât să fiu în cer, şi dacă păcătosul din odaia aceea nu l-ar fi adus pe Heathcliff în halul în care se află, nici prin gând nu mi-ar fi trecut s-o fac. Acum însă, dacă m-aş mărita cu Heathcliff, m-aş simţi degradată, aşa că el nu va şti niciodată cât îl iubesc, nu pentru că-i frumos, Nelly, ci pentru că el e mai mult eu însămi decât sunt eu — eu însămi. Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al lui şi al meu sunt la fel, iar între al lui Linton şi al meu e o deosebire ca între o rază de lună şi un fulger, sau între gheaţă şi foc."

"Oh! Numai de-aş fi în patul meu, în casa de odinioară! continuă ea cu amărăciune, frângându-şi mâinile! Şi vântul acela care răsună în brazii de lângă gard! Lasă-mă să-l simt... vine de-a dreptul de pe dealuri... lasă- mă să sorb o suflare! (...) la vârsta de doisprezece ani am fost smulsă de la Wuthering Heights, ruptă de toate legăturile mele de până atunci şi de tot ce aveam, adică de ceea ce însemna în vremea aceea Heathcliff pentru mine, şi brusc, am fost transformată în doamna Linton, stăpâna de la Thrushcross Grange şi soţia unui străin. Deci, devenisem o exilată, o proscrisă faţă de ceea ce fusese lumea mea de până atunci. Aşa că-ţi poţi închipui abisul în care mă prăbuşisem! (...) Aş vrea să fiu din nou mică, pe jumătate sălbatică, îndrăzneaţă şi liberă, să râd de insulte şi să nu-mi pierd minţile din pricina lor! Pentru ce sunt atât de schimbată? Pentru ce sângele meu se încinge ca focul iadului din nimica toată? Sunt sigură c-aş fi iarăşi eu cea de odinioară dac-aş mai ajunge o dată printre bălăriile de pe dealurile alea. Deschide din noufereastra mare, las-o deschisă!"

"Nu vreau să zac acolo singură! Ãia pot să mă îngroape la o adâncime de douăsprezece picioare şi să răstoarne şi biserica peste mine, dar eu n-o să mă liniştesc! Nu, n-o să mă liniştesc!"

Heathcliff:

"Te-ai gândit tu că toate vorbele astea mi se vor întipări în minte ca nişte peceţi puse cu fierul roşu şi că mă vor arde în fie- care zi tot mai tare după ce tu nu vei mai fi? Ştii prea bine că minţi când îmi spui că eu te-am ucis. Şi, Catherine, ştii că nu te pot uita aşa cum nu pot uita că trăiesc! Egoismului tău infernal nu-i ajunge gândul că, în timp ce tu-ţi vei găsi liniştea, eu o să mă zvârcolesc în chinurile iadului."

"De ce m-ai dispreţuit? De ce ţi-ai trădat propria-ţi inimă, Cathy? Nu găsesc nici un cuvânt de mângâiere. Meriţi să suferi. Tu te-ai ucis singură. Da, poţi să mă săruţi şi să plângi, poţi să-mi storci sărutări şi lacrimi: ele te vor arde... te vor condamna. M-ai iubit... atunci cu ce drept m-ai părăsit? Cu ce drept... răspunde-mi... m-ai părăsit pentru un biet capriciu pe care l-ai simţit faţăde Linton? Căci nici suferinţa, nici degradarea, nici moartea, nici Dumnezeu şi nici Satana nu ne-ar fi putut despărţi! Tu, de bunăvoie, ai făcut-o: nu eu ţi-am zdrobit inima... tu ţi-ai zdrobit-o, şi, zdrobind-o pe-a ta, ai zdrobit-o şi pe-a mea. Pentru mine e şi mai greu, pentru că suntsănătos. Crezi că vreau să trăiesc? Ce fel de viaţă voi duce dacă tu.. Doamne! Ţie ţi-ar plăcea să trăieşti când sufletul ţi-e în mormânt?"

Nelly:

"Şi adevărul e că nici eu n-aş fi ştiut că fusese acolo dacă n-aş fi văzut că vălul de pe faţa moartei nu mai era aşezat ca înainte şi dacă n-aş fi observat, jos, o buclă de păr blond, legată cu un fir de argint; după ce-am cercetat-o, m-am convins că fusese scoasă din medalionul de la gâtul doamnei Linton. Heathcliff deschisese bijuteria, azvârlise conţinutul şi pusese în loc o buclă neagra din părul lui. Eu le-am împletit pe amândouă şi le-am închis apoi în medalion."

Prima scenă a dezgropării:

"(...)am desfăcut numai o scândură laterală a coşciugului, iar capacul l-am aşezat la loc. N-am rupt-o pe cea din partea lui Linton, fir-ar el blestemat! Aş fivrut să-i fie coşciugul plumbuit! Apoi l-am mituit pe gropar să dea la o parte scândura aceea când o să mă îngroape şi pe mine acolo şi să scoată aceeaşi scândură laterală şi de la coşciugul meu, pe care-l voi comanda anume. Aşa că, atunci când Linton va veni la noi, nu va şti să ne deosebească pe unul de celălalt!"

A doua scenă a dezgropării:

"(...) eram pe punctul de a-mi atinge ţinta, când mi s-a părut că aud pe cineva suspinând sus, lângă marginea mormântului, cineva care se apleca spre mine. "Ah, numai de-aş putea să ridic capacul, am mârâit eu, doresc să ne acopere pământul pe amândoi!” şi-am continuat să trag şi mai disperat de capac. Atunci am auzit încă un suspin, chiar lângă urechea mea. Mi s-a părut că-i simt suflarea caldă, o suflare care se lupta cu vântul încărcat de chiciură, îndepărtându-l. Ştiam că nu era lângă mine nici o făptură în carne şi oase, dar, cu aceeaşi certitudine cu care simţi apropierea unui corp material în întuneric, cu toate că nu-l poţi vedea desluşit, cu aceeaşi certitudine am simţit-o şi eu acolo pe Catherine; şi nu jos, dedesubtul meu, ci sus, pe pământ. Un sentiment brusc de uşurare mi s-a revărsat din inimă în tot trupul. Am renunţat la munca mea chinuitoare şi m-am simţit deodată mângâiat, nespus de mângâiat. O simţeam alături de mine şi a rămas cu mine până am umplut din nou mormântul şi până am ajuns acasă. (…) O simţeam lângă mine... aproape c-o şi vedeam, şi totuşi n-o puteam vedea!”

Heathcliff:

"Îţi spun că aproape am atins paradisul meu, căci paradisul altora e cu desăvârşire lipsit de valoare pentru mine şi nu-l râvnesc."

Nelly:

"Dar oamenii din partea locului, dacă-i întrebaţi, jură pe Biblie că el umblă; şi sunt unii care spun că l-ar fi întâlnit lângă biserică, alţii că l-au văzut pe dealuri şi chiar aici, în casă.(…) Poveşti deşarte, o să ziceţi dumneavoastră, şi-aşa zic şi eu. Totuşi, bătrânul acela de lângă focul din bucătărie susţine că, privind pe fereastra odăii lui, a văzut— de la moartea lui Heathcliff încoace — în fiecare noapte ploioasă două fiinţe... Iar mie mi s-a-ntâmplat ceva ciudat, cam acum o lună. Într-o seară mă duceam la Grange... era o seară învolburată, prevestitoare de furtună... şi tocmai la cotitura drumului spre Heights m-am întâlnit cu un băieţel care mâna o oaie si doi miei. Băiatul plângea îngrozitor, iar eu mi-am închipuit că oile erau îndărătnice şi nu se lăsau mânate.

— Ce s-a-ntâmplat, băiete? l-am întrebat.

— Acolo sub dea e Heathcliff cu o femeie, zise el plângând cu lacrimi ce-i curgeau şiroaie, şi nu cutez să trec pe lângă ei."